Menu & Search

ALAPTAREA | EXPERIENTA MEA

April 13, 2017
img_7970_bw-copy

Inca din timpul sarcinii mi-am propus sa il alaptez pe bebe, nici nu am luat in calcul posibilitatea de a-l hrani altfel si mereu m-am gandit ca totul va fi bine si voi reusi. In ultimele luni de sarcina am citit tot felul de articole despre acest subiect, sperand sa strang cat mai multe informatii si sa fiu pregatita.

Si despre nastere am citit atat de mult si atunci cand a venit momentul, am uitat tot. S-a intamplat totul atat de repede si am avut atat de mari emotii ca nici nu stiu cand a trecut. Imediat ce m-au adus in rezerva, am cerut sa mi-l aduca sa il alaptez. Mi-au spus ca trebuie sa imi revin putin dupa operatie si sa stau linistita ca bebe poate astepta pentru ca are rezerve din burtica.

La scurt timp mi l-au adus si mi l-au pus in brate… il vazusem atat de putin la nastere si abia asteptam sa il tin, sa il privesc dupa atata asteptare. Era infasurat intr-o paturica verde si era asa mititel si perfect! Si iata ca venise si momentul in care trebuia sa il pun la san. Imi facusem tot felul de scenarii, imi era teama ca nu se va atasa corect, ca va fi dureros sau ca voi face rani.. ce sa mai, va fi un chin sa alaptez. Dar in acelasi timp speram din tot sufletul sa fie bine si sa vina totul natural. Oricum ar fi fost eram hotarata sa nu renunt.

M-a ajutat asistenta sa il atasez la san si am fost surprinsa sa vad ca totul decurge natural, ca nu ma doare si ca bebe mananca corect. Pana se instaleaza lactatia, este foarte important ca bebe sa beneficieze de colostru. In plus, bebe stimuleaza cel mai bine lactatia.

Il alaptam din 3 in 3 ore si eram super fericita ca de fiecare data se atasa corect, ca nu aveam deloc dureri si nici rani. Tot ce lipsea era sa se declanseze lactatia si s-a intamplat in a treia zi dupa nastere.

Nu mi-am imaginat niciodata ca alaptarea poate fi atat de frumoasa! Bineinteles ca la inceput este si obositor, insa nu as schimba nimic. La san nu numai se hraneste ci este locul unde ii este cel mai bine si se simte protejat. Cand il alaptez suntem numai noi doi, ma uit la el, il mangai si sunt cea mai fericita cand se uita la mine si zambeste, apoi isi continua linistit masa.

Noaptea totul se intampla foarte rapid atunci cand alaptezi. Cand bebelinul plange, il pun la san, papa pana se satura apoi adoarme si imediat ma culc si eu. In primele luni orice minut in plus de somn conteaza enorm!

Asadar, concluzia la care am ajuns este ca fiecare experienta este diferita. Nu stiu daca conteaza, dar cred ca este important sa iti doresti si sa iti setezi inca din timpul sarcinii ca vei reusi sa alaptezi. Eu asa mi-am propus.

Alaptez deja de aproape 5 luni si pot sa va spun asa:

  • de la nastere bebe Luca a cerut san din 3 in 3 ore;
  • la puseul de la o luna (sper ca imi amintesc bine) cerea san si la 1 ora, atunci a fost cel mai greu.
  • niciodata nu a mancat de la ambii sani la o masa. In primele 3 luni foloseam pompa atunci cand celalalt san era prea plin. Am si acum pungute cu lapte in congelator.
  • dupa 3 luni mesele nocturne incep sa se rareasca. Uneori doarme si 6 ore fara probleme si eu sunt cea mai fericitaaaa!
  • se intampla sa mai regurgiteze. Nu e nimic anormal in asta, ori a mancat prea mult, ori a avut aer si cand l-a dat afara, l-a dat cu tot cu laptic. Ah.. si ce frumos e cand regurgiteaza fix dupa ce te-ai imbracat sa iesiti la plimbare.
  • primele 3 luni am baut ceai pentru lactatie. Mult!
  • dupa 3 luni lactatia se regleaza, deci sanii nu vor mai produce lapte in exces ci exact cat cere bebe.
  • eu nu m-am gandit nicio secunda ca nu voi reusi, am fost hotarata sa imi hranesc bebelusul exclusiv la san, minim 6 luni. Cred ca si asta a contat, in cazul meu.
Article Tags
Roxana
Roxana

Makeup Artist based in Bucharest, Romania. I like Starbucks coffee, I love to travel, I enjoy the time spent with my friends and family. Oh, I also like chocolate and tasty desserts :)

Related article
INTALNIRE CU MAREA

INTALNIRE CU MAREA

Unde sa mai petrecem cateva zile de vacanta dupa saptamana…

NO MESS. NO FUSS.

NO MESS. NO FUSS.

Credeam ca n-o sa vina asa repede ziua asta. Ma…

POVESTEA DINTISORILOR

POVESTEA DINTISORILOR

A venit si vremea dintisorilor. Luca are deja doi dinti…

Discussion about this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Type your search keyword, and press enter to search